20 aprilie 2010

Originea numelui cartierelor din Bucuresti

Balta Alba - Aici se afla o groapa de var unde in vremea lui Caragea se topeau cadavrele ciumatilor. Cand ploua, locul devenea o balta. Alba.

Baneasa - Nevasta banului. In cazul de fata, ea era nevasta banului Dimitrie Ghica.

Berceni - Francisc Rákóczi al II-lea pleaca la turci (nici el nici turcii nu se intelegeau cu Habsburgii, iar asta ii facea prieteni). La fel procedeaza si o parte din apropiatii lui Rákóczi. Mai exact o ceata de husari condusi de groful Miklós Bercsényi. Nu stiu daca au stat doar ca sa-si traga sufletul ori s-au oprit de tot, cert este ca, undeva la sud de Bucuresti, husarii Berceni au luat o pauza.

Colentina - Probabil e doar o legenda (asemanatoare cu legenda numelui Bucurestilor). Astfel, Colentina vine de la "colea-n-tină" - cu referire la locul baltit unde Matei Basarab i-ar fi urlat pe turci intr-o batalie. O vreme s-a numit si "Olintina"

Cotroceni - Numele ii vine de la "a cotroci", "cei care "cotrocesc". Un vechi regionalism care inseamna "a cotrobai", "a scotoci", "a scormoni".

Crangasi - Etimologia este evidenta. Candva aici era o prelungire din Codrul Vlasiei - un crang. Aici traiau, normal, crangasii.

Damaroaia - aceasta mosie parcelata a apartinut boieroaicei Maria Damaris

Dealul Spirii - Dupa numele doctorului Spiridon Kristofi (de i se mai zicea si "Spirea"), care a ridicat in 1765 pe Dealul lupestilor o biserica (Spirea Veche)

Dristor - vine de la breasla piuarilor care si-au avut satul in aceasta parte a Bucurestilor. Asezarea mesterilor piuari care se numeau «darstari», «darsta» fiind piua din piatra folosita la fabricarea postavului si dimiei. Piuarii fabricau «darste» si pentru sutele de mori de pe cursul Dambovitei, care timp de sute de ani au fost prezente cotidiene, de mare relevanta economica pentru targul Bucurestilor.

Drumul Taberei - Tudor Vladimirescu intrand in Bucuresti pe la vest in anul 1821, isi aseaza aici tabara de panduri.

Ferentari - paradoxal, Ferentariul are cea mai rafinata origine a numelui: vine din latina (!!!!) "Ferentarius" - Soldat din infanteria usoara a legiunilor romane. Dupa unele opinii, aici s-ar fi aflat campul de exercitii al ferentarilor din oastea lui Mihai Viteazul

Floreasca - dupa numele boierilor care au stapanit locurile respective: Florestii

Ghencea - Din turca vine. Pe vremea fanariotilor, Ghenci-aga era seful arnautilor din garda domneasca. Aici s-a ridicat o biserica. Biserica era a Ghencei

Giulesti – O proprietate boiereasca: a Julestilor

Lipscani - din slava - Lipsk, Lipsko („locul cu tei”). Acest "loc cu tei" este Leipzig (Lipsca). Negustorii veniti in Bucuresti cu lucruri aduse de la targul din Leipzig se numeau, evident, Lipscani.

Militari - In secolul 19 aici era zona de instructie militara, probabil si o garnizoana. O vreme a functionat aici "Pirotehnia Armatei"

Pantelimon - isi ia numele dupa Manastirea Sf. Pantelimon. In greaca "pan" inseamna "tot" si "éléïmon" inseamna mila. Panteleimon = cel milostiv, intreg-milostivul.

Rahova - Aici e simplu. Numele e relativ nou si vine de la Calea Rahovei una dintre cele cinci artere botezate in secolul 19 spre aducere aminte a Razboiului de Independenta: Calea Grivitei, Calea Plevnei, Calea Rahovei, Calea Victoriei si Calea Dorobantilor.

Salajan - Un nume si mai nou. Nu vine de la Salaj, ci vine de la Leon Szilaghi cunoscut si sub numele de Leontin Salajan.

Titan - isi ia numele de la fabrica de ciment "Titan" construita la inceputul secolului XX

Vitan - De la D. Papazoglu aflam ce-i ala un vitan: "În ocolul oraşului, spre nord, este câmpia Vitanului, unde vitele orăşenilor îşi aveau păşciunea"

(primita intr-un e-mail)

01 aprilie 2010

Aplanarea conflictelor




O metodă practică pentru aplanarea confictelor

Cititi cu atenţie sfaturile noastre! Poate că într'o zi vă veţi folosi de ele!


De când e lumea, omul a experimentat toi felul de metode de a se a para de aproapele săli, precum şi de a-l a- taca. la nevoie. Dar prea putini s'au gândit, pana azi, să studieze care ar fi cel mai hun sistem de a împiedeca pe doi bătăuşi, (le a se stâlci reciproc. Cu multe regrete, s'a constatai ca clasicul procedeu al căldării cu apa, cu care se aplanează conflictele dintre câini, este cu totul ineficace când este vorba de oameni.
E drept că jiu-jitsul, acea subtilă artă de a te bate, prevede şi vreo câteva figuri foarte ingenioase, prin cuire să poti dezarma pe agresor. Se poate învă|a astfel cum să previi un atac cu cuţitul, cu bastonul, sau chiar cu revolverul.
Nu contestăm valoarea acestor metode. Dar trebue să recunoaştem că ocaziile de a le aplica sunt extrem de rare, pe câtă vreme mici păriucli nevinovate poţi găsi la fiecare pas.
Fără intenjia de a gâdila mândria naţională, să recunoaştem că românul nostru, chiar dacă uneori îşi are si el arţagurile lui. de obicei nu cui ii vă instincte criminale şi de felul lui nu poartă cuţit la brâu.
Dacă cumva la un pahar de vin, doi prieteni buni ajung să se încaiere, lupta este mult mai puţin periculoasă decât s'ar crede. Chiar numele de „păruială", cu care sunt denumite aceste matchuri amicale, subliniază suficient caracterul minor al duelului.
In ce constă „mardeala" naţională? In linii generale combatanţii se străduesc să facă adversarului „boiangerie la nas", sau „sa-i cureţe falca de oase", ori să-i plaseze „un box la trei coaste", şi eventual să-i spargă „dovleacu".
Ori cât de inofensivă ar fi bătălia, interesul suprem al umanităţii dictează su intervenim şi să facem „pace, între două dobitoace", cum zic înţelepţii, lotuşi această pacificare trebue făcută cu multă chibzuială şi mai ales cu foarte mult tact. Dacă începi prin a-l ţine pe unul din împricinaţi, profită celălalt, şi intervenţia d-tale poate avea urmari penibile.
Sistemul de a te interpune între cei doi beligeranţi, deasemenea nu se recomandă, căci s'ar putea prea bine să primeşti în cap sticla de sifon destinata adversarului. Cel vizat va fi astfel salvat cu siguranţă, dar umanitatea va pierde cu aceiaş siguranţă pe nobilul său erou.
Dacă adversarii se tin unul pe altul de haine, ei pot fi instantaneu despărţiţi ridicând mâinile şi repezindu-le cu putere peste braţele adversarilor încleştaţi. Lovitura este foarte folositoare când este administrată cu partea antebraţului de lângă cot. Adaugând şi greutatea corpului, e mai mult ca sigur că mâinile încăieraţilor se vor descleşta şi că cei doi încăieraţi se vor despărţi.
Accentuam însă că această intervenţie nu este recomandabila (lecui atunci când luptatorii noştri se tin de haine. Dacă unul din ei l-a apucat pe partener de păr, sau de-o ureche, probabil cu nu se va îndura el să renunţe la o priză atat de buna. şi atunci Forţa d-tale pacifistă colaborând cu înverşunarea lui vor isbuti împreună să-i smulgă bietului adversar un smoc de par sau să-i rupă vreo ureche.
In astfel de împrejurări se va folosi o altă metodă extrem de efectivă.
Profitând de faptul cu războinicii noştri sunt preocupati de inamicul din fată, te apropii discret şi aplici fiecăruia câte o mână pe fată. căutând ca degetul mijlociu să se aşeze exact sub nasul respect ibili lor. Când mişcarea este executată corect, nasurile în chestie trebue să se găsească în dreptul celei de a treia încheeturi a degetului. Odată bine aşezate, degetele încep să exercite o mică mişcare de translatie, ca un ferestrău. Această mişcare delicata deviază cartilagiul nazal. pana ajunge în dreptul încheeturii a doua a degetului. In siluatia asta, nici cel mai încercat nas de boxeur nu mai poate rezista. Despartind uşor braţele în laturi, bineînţeles neslăbind de loc nasurile beligeranţilor, cel mai înverşunat om din lume, va renunta cu siguranjă la luptă, pentru a-şi salva nobilul cartilagiu. Pentru o clipă armistiţiul este asigurat, caci ambii luptători au cu siguranţă ochii împăiejeniji de lacrimi. In acest scurt moment se pot lua măsurile de rigoare pentru ca eroii noştri să nu se încaiere din nou.
Când unul din împricinaţi este mai agresiv, iar celălalt bate mai mult în retragere. dezbracă-ti urgent haina şi arunc-o ca o glugă în capul celui viclean. Până să se desmeticească el şi să iasă la lumină, celălalt va avea timp să se pună în siguranţă.
Dacă bătăuşul nu este încheiat la haină, se poate folosi pentru pacificare propriul său vestmânt. In timp ce el se ocupă cu cotonogirea rivalului îi apuci hotărît pulpanele hainei şi i le ridici energic peste cap. Fară să dai drumul hainei, treci apoi în fata lui şi tragi cu nădejde în jos. Astfel cel mai vânjos mardeiaş poate fi făcut inofensiv, căci mâinile îi sunt complect prinse în mânecile hainei.
Pentru a scoate pe agresor din luptă, mai există, în fine, un procedeu, pe cât de folositor. pe atât de amuzant. II apuci pur şi simplu pe bătăuş de turul pantalonilor şi tragi cu putere în sus. Trăgând astfel, cusătura pantalonilor strânge un loc foarte delicat şi sensibil, astfel ca cel apucat e nevoit să se ridice pe vârful picioarelor ca să-i mai slăbească tensiunea. In acest moment echilibrul lui este grav compromis. E suficient să-i apeşi cu mâna cealaltă pe spinare, pentruca intr'o secundă să fie trimis Ia pământ.
Atacul mai poate fi executat apucând turul pantalonilor cu ambele mâini şi trăgând cu energie în sus. Centrul lui de greutate se va schimba brusc, şi el va cădea docil în nas, fără să mai fie nevoe de apăsarea pe spinare.
Repetaţi cu doi prieteni aceste câteva retete pacifiste şi veti rămâne încântati de eficacitatea lor.

Bucurestii de altadata (pag. 130-137)




Curs de gospodarie (pag. 98-105)